ce frumos este la bloc...

Multă lume ştie ce bucurii ne aduc vecinii prin comportamentul lor. Chiar şi noi, oricât ne-am strădui, tot îi deranjăm cu zgomotele inerente: cel al maşinii de spălat, al mersului mai apăsat atunci când ne grăbim, al apei ce curge în vană. Problema este că numai unii realizează că şi ei fac zgomot, nu se gândesc la disconfortul pe care îl creează altora.
Cu câte probleme de acest gen mă confrunt eu? Uneori, auzeam ecoul jetuui vecinilor de deasupra în vasul WC-ului. Acum, mai rar, căci sunt altele. La orice deschizătură a robinetului, se aude zgomotul facut de curgerea apei prin ţevi. La o presiune mare şi în lipsa altor zgomote, parcă ar exista deasupra o cascadă. Şi ţevile sunt vechi, şi ghena în care se află ţevile e din tablă, iar, în plus, mai există şi aceste baterii cu bilă, de proastă calitate, ieftine, care vibrează la trecerea apei prin ele. Când cei de sus fac curăţenie cu aspiratorul, e "show". Numai bocănituri, trânteli, de te întrebi dacă mai rămâne ceva întreg la ei în casă.
Noaptea, de multe ori, când au program de nesomn, se uită la TV, uitând că la acea oră unii dorm şi că sunetul se aude mult mai bine în lipsa fondului sonor de peste zi. Până la bătutul în calorifer nu realizează că deranjează pe alţii şi, culmea, peste căteva zile, procedează la fel.
Chefurile în bloc sunt obişnuite, tolerate. La unii vecini sunt o excepţie (zile de naştere, probabil), dar la alţii e o obişnuinţă, multe week-end-uri pe an. Manelele sunt la mare cinste, dar chiar şi muzica plăcută e deranjantă prin volumul mare de ascultat, volum la care nu renunţă de dragul unor amărâţi de vecini.
Ce mai poţi păţi, la bloc? Vara, auzi motorul aparatului de aer condiţionat. Dacă ai "noroc", careva din vecini are un sistem "home cinema" şi, chiar dacă, per ansamblu, lui i se pare că volumul e la o valoare normală, pereţii blocului au minunata proprietate de a transmite îndeosebi başii şi astfel vei avea parte de o serie de împuşcături la fiecare film de acţiune vizionat de acest vecin.
Există oameni la care duşurile sunt o manie, nu pot să lase să treacă o zi fără duş de câteva ori. Nici asta nu ar fi o problemă, dacă nu ar avea prostul obicei să execute duş şi la ore târzii din noapte, înainte de culcare, nu cumva să doarmă in mizerie...
E greu să înfrunţi vecinul de sus, înafară de clasica metodă a bătutului în ţevile de calorifer, doar cu muzica la maxim şi cu boxele lipite de tavan poţi rezolva ceva.
Am mai citit pe forumuri cu ce probleme se confruntă unii la bloc. De multe ori se aplică tactica "dinte pentru dinte", nu se stabilesc reguli clare - de exemplu, în Elveţia există o zi pe săptămână în care se spală cu maşina. Toţi se consolează că asta e, nu ai ce face, trebuie să suporţi. E înfiorător acest gen de delăsare, de ignoranţă şi acceptare a răului. De unul singur e şi greu, te epuizează un eventual război cu vecinii nesimţiţi.

folosim şi ceea ce nu mai este actual. nu aruncăm nimic!

Am citit, recent, într-un blog, despre lucrurile pe care le adunăm, chiar dacă nu sunt mari şanse de a avea nevoie de ele vreodată. Ajung să ne invadeze, să ne incomodeze, să pierdem mult timp aranjându-le, mutându-le. Nu le vindem, pentru că nu au preţ, căci nimeni nu are nevoie de ele, dar ele ajung să reprezinte o pierdere, de timp sau de bani - acei bani pe care i-am fi câştigat dacă ne-am fi ocupat în acel timp de ceva ce ar fi adus bani. Ar trebui să fim obligaţi să le aruncăm, precum rablele ce sunt ridicate dintre blocuri. Dar cine ne dă ceva în schimbul lor, precum ne dă dacă ne schimbăm maşina veche? Există cazuri, sunt acele "schimburi profitabile" de la supermarket-uri, dar care poate chiar ne încurajează să păstrăm electrocasnicele vechi până apare vreo ofertă de acest gen.
Când e vorba să folosim unelte, aparate şi alte obiecte, le folosim întotdeauna pe cele pe care le avem, deşi e mai greu. Uneori improvizăm, cârpim. O mică sumă în plus de cheltuit pentru un lucru echivalent, dar nou şi modern, nu ne permitem. De ce?

La fel procedăm şi cu modurile noastre de a vedea lumea, anumite situaţii particulare. Nu ne lepădăm de automatisme, de relaţionări vechi, depăşite. Cu un mic efort, am reuşi să ne innoim mereu, să ne conectăm mai bine la realitate.
Nimeni nu are curajul să taie din acele teme din programele şcolare care nu îşi mai au rostul. Nici acei orăşeni cu ogradă, nu încep să mai reducă până la lichidare efectivele de galinacee şi porcine.
Ştiu cum este: ca şi atunci când încerci să faci o prezentare power point având informaţiile într-un fişier de text şi îţi este foarte greu să alegi numai esenţialul. Parcă ţi-ar fi milă să laşi pe dianfară nişte amănunte. Poate au şi ele un rost, nu?

orasul ajuns prea devreme european

Este interesant modul in care unii au inteles ce inseamna viata la oras.
Nascuti fiind in mediul rural, multi dintre cei care s-au mutat la o casa din oras nu au perceput anumite reguli de convietuire. Mai ales in zonelele periferice (unele dintre acestea trecand la rangul de zone centrale, cu timpul) ei au inteles ca este de cuviinta sa intemeieze o 'gospodarie' adevarata: cel putin o gramada de gaini si pui, cu cocosul in frunte, iar in unele cazuri si porci. Asa s-a ajuns ca unii sa isi ridice vile scumpe in curtea carora respira aer viciat de la microferma de animale din vecini. Sau s-a ajuns ca, in zone in care metrul patrat de teren costa cateva sute de euro, niste gaini amarate care 'produc', in medie, zece oua pe zi (deci in valoare de 5 lei, fara a socoti nutretul), sa se lafaie intr-un spatiu special delimitat pentru ele care valoreaza cel putin cat o garsoniera. Daca ai gasit cumva resursele pentru a te muta intr-un astfel de loc, te vei bucura de cantatul in zori de zi al cocosilor, de mirosul insuportabil al curcilor, de latratul din senin al cainilor (foarte eficient sa ai caine de paza, pe care unii il tin chiar legat sau inchis: vine hotul, el doar latra. Nu e mai simplu cu o alarma?). Ce sa mai spun de muzica: manelele sunt in top si daca scoate vecinul boxele afara, poti sa ai termopanul cel mai scump, ca tot nu scapi.
Mai exista si alt gen de poluare. Mii de biserici s-au construit in ultimii ani - in timp ce, cum bine spunea cineva pe un forum, scolile construite se pot numara pe degete - si acest avant a adus si o superioritate a clerului care, vazandu-si cum cucereste cartier dupa cartier, strada dupa strada, a tinut sa isi si manifeste zi de zi aerele de conducator al sufletelor, supunand timpanele locatarilor din jurul bisericilor la corvoade inutile, cu ajutorul unor clopote ce, mai nou, par mai moderne si mai performante. In cazul unei catedrale din Oradea, rezonanta creata de zgomotul clopotelor situate intre doua blocuri mari, a distrus cateva geamuri ale locatarilor. Mare paguba, au zis prelatii, un bun crestin poate sa sacrifice atat. Ciudat ca, la Timisoara parca, in urma unei plangeri de acest gen, vecinii petitionarului au spus ca nu ii deranjeaza dangatul clopotelor, ca vecinul lor are probleme de sensibilitate... Daca ar fi fost vorba de o fabrica sau un local, pentru acelasi nivel de decibeli (evident, nivelul acesta este peste limitele admise) amenda si alte consecinte ar fi aparut prompt.